Home COVID 19 Buletin informativ 29.04.2020

Buletin informativ 29.04.2020

915
0

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de 1760 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 116 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 439 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 21 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 267 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 270 sancţiuni contravenţionale în valoare de 556.400 lei.

Alte misiuni instituționale:

  • ISU a efectuat 29 misiuni, din care: 9 misiuni transport către unități spitalicești, 3 misiuni transport către spații de carantină, 15 misiuni de decontaminare biologică, o misiune transport probe biologice și o misiune transport 2 persoane din carantină și retur.
  • IPJ a efectuat 45 misiuni, din care: 40 de misiuni de verificare, respectare măsuri/ restricții la persoane fizice și juridice și 5 misiuni de însoțire către spații de carantină.
  • IJJ a efectuat 19 misiuni, din care: 10 misiuni de pază la spații de carantină, 5 misiuni de cooperare/patrulare în zonele unităților spitalicești, 2 misiuni de patrulare în dispozitiv mixt cu IPJ si 2 misiuni de însoțire către spații de carantină.
  • ITPF a efectuat două misiuni de ordine publică în cooperare cu IPJ.
  • SRPT au efectuat o misiune de asigurare a liniștii și ordinii publice în stațiile CF Iași.
  • Serviciul de Ambulanță Județean a executat 110 misiuni, din care 46 transporturi către unități spitalicești, un transport către spații de carantină, 56 decontaminări biologice şi 7 alte misiuni specifice.
  • Poliția Locală a executat 4 misiuni de pază centre izolare/adăpostire.
  • MApN a efectuat 13 misiuni, din care: 6 misiuni de patrulare și 7 misiuni de pază, utilizând 31 militari și 7 auto.
  • DSP a efectuat 27 misiuni: 4 misiuni transport probe biologice și 23 alte misiuni (recoltări, administrare centre carantină).
  • CJPC IAȘI s-a deplasat în data de 28.04.2020 pe raza Judetului Iași cu 3 echipe de comisari și 3 autoturisme de serviciu. Au fost desfășurate 7 acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor din Ordonanțele Militare, fiind  întocmite 5  procese-verbale de constatare a contravenției, prin care au fost aplicate 5 avertismente.
  1. Cu privire la ancheta epidemiologică demarată la Centrul Rezidenţial din municipiul Iaşi pe data de 28 aprilie 2020, vă aducem la cunoștinţă că până la acest moment, din cele 133 de recoltări s-au finalizat 80 de testări ale personalului şi beneficiarilor din acest centru, restul fiind în lucru. Rezultatele de laborator au evidenţiat faptul că 4 persoane au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Este vorba despre o angajată de la bucătăria centrului şi 3 mici beneficiari ai serviciilor sociale.

Vă reamintim că pe data de 27 aprilie 2020 s-a prezentat la Spitalul Clinic pentru Copii “Sfanta Maria” din Iaşi, pentru sedinţa de dializă, un copil în varstă de 9 ani, beneficiar al serviciului social rezidenţial pentru copii cu handicap sever. Conform metodologiei de supraveghere a COVID-19 pentru pacienţii asimptomatici cu imunosupresie, copilul a fost testat şi rezultatul de laborator a evidenţiat că este confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Pentru pacientul în vârstă de 9 ani, depistat pozitiv cu noul coronavirus, s-a dispus crearea unui circuit separat şi o programare separată pentru realizarea tratamentului în cadrul Spitalului Clinic pentru Copii “Sfanta Maria”. Ancheta este în curs de desfăşurare.

 

  1. În urma testărilor efectuate şi a identificării contacţilor direcţi, ancheta epidemiologică desfăşurată la Spitalul Municipal Paşcani, a stabilit că în perioada 10.04 – 28.04.2020, au fost depistate cu noul coronavirus 37 de persoane, personal sanitar şi pacienţi, după cum urmează:
  • 6 cadre medicale la Compartimentul Primiri Urgenţe;
  • 9 cadre medicale la Secţia de Îngrijiri Paliative;
  • 2 cadre medicale la Secţia de Infecţioase;
  • 4 cadre medicale la Sectia de Chirurgie;
  • 4 angajaţi la Serviciul Adminitrativ;
  • 12 bolnavi la Secţia de Îngrijiri Paliative (încă o persoană confirmată în această saptămână).

Prin urmare, în privinţa personalui medical, testările au evidenţiat prezenţa noului coronavirus la 4 medici, 8 asistenţi medicali, 8 infirmieri şi un brancardier.

În total, în perioada 10.04 – 28.04.2020, au fost efectuate 197 de recoltări de la pacienţi şi persoane angajate în cadrul Spitalului Municipal Paşcani. Ancheta este în curs de desfăşurare.

 

  1. Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare.
  2. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  3.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este:  0232.256.265.
  4.   Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa.   Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.