Home COVID 19 Buletin informativ 28.04.2020

Buletin informativ 28.04.2020

750
0

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de 1734 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 193 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 410 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 10 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 335 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricţiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 188 sancţiuni contravenţionale în valoare de 321.000 lei.

Alte misiuni instituţionale:

  • ISU a efectuat 12 misiuni, din care: 4 misiuni transport către spaţii de carantină, 6 misiuni de decontaminare biologică şi 2 misiuni specifice.
  • IPJ a efectuat 44 misiuni, din care: 4 misiuni de însoţire către spaţiile de carantină şi 40 de misiuni de verificare, respectare măsuri/ restricţii la persoane fizice şi juridice.
  • IJJ a efectuat 28 misiuni, din care: 3 transporturi către spaţiile de carantină, 10 misiuni de pază la spaţii de carantină, 4 misiuni în cooperare (2 cu unităţi spitaliceşti şi 2 cu Aeroportul Iaşi), 8 misiuni de asigurare a ordinii publice în cooperare cu Poliţia Naţioanală şi 3 misiuni specifice (echipe de intervenţie).
  • ITPF a efectuat 3 misiuni, din care: 2 misiuni de pază post control în cooperare cu IPJ şi o misiune specifică.
  • SRPT au efectuat 2 misiuni de asigurare a liniştii şi ordinii publice în staţiile CF Iaşi şi în incinta Aeroportului Internaţional Iaşi.
  • Serviciul de Ambulanţă Judeţean a executat 171 de misiuni, din care 60 transporturi către unităţi spitaliceşti, 2 transporturi către spaţii de izolare, 17 transporturi de probe biologice, 76 decontaminări biologice şi 16 alte misiuni specifice.
  • Poliţia Locală a executat 4 misiuni de pază centre carantină.
  • MAPN a efectuat 10 misiuni, din care: 3 misiuni de patrulare şi 7 misiuni de pază, utilizând 30 militari şi 4 auto.
  • DSP a efectuat 40 misiuni: 4 transporturi către spaţiile de carantină, 30 misiune de transport probe biologice si 6 alte misiuni.
  • CJPC IAŞI s-a deplasat în data de 27.04.2020 pe raza Judeţului Iaşi cu 2 echipe de  comisari şi 2 autoturisme de serviciu. Au fost desfăşurate 5 acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor din Ordonanţele Militare, fiind  întocmite 5  procese-verbale de constatare a contravenţiei, prin care au fost aplicate 5 avertismente.
  1. Conform Ordonantei Militare nr. 10, din 27 aprilie 2020, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în situaţiile prevăzute mai jos.
  • Indiferent de intervalul orar, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
    1. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, precum şi în condiţiile art.1 alin.(1), (2) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
    2. deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susţinătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat;
    3. deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
    4. deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
  • În intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00 circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
    1. deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condiţiile art.1 alin.(3) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
    2. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie;
    3. deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

 

  1. Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare.
  2. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  3.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este:  0232.256.265.
  4.   Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa.   Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.
Previous articleBuletin informativ 27.04.2020
Next articleÎn atenția asistenților medicali și a moașelor