Home COVID 19 Buletin informativ 18.04.2020

Buletin informativ 18.04.2020

1112
0

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de 1664 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 368 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 874 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 9 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 403 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 333 sancţiuni contravenţionale în valoare de 805.345 lei.
  4. Platforma rovine în sprijinul tuturor cetățenilor români din afara României și al asociațiilor și grupurilor de sprijin de peste hotare în situații de urgență precum cea provocată de epidemia COVID-19. Cu ajutorul unui chestionar simplu de câteva întrebări, orice cetățean român care are nevoie de ajutor sau de informații va fi ghidat ușor către cei care îi pot oferi sprijin, fie că vorbim despre livrarea unor cumpărături, traduceri, informații utile în această perioadă, etc.

Prin intermediul platformei DiasporaHub.ro vor fi distribuite uniform și eficient cererile de ajutor formulate de cetățenii români din diasporă către cei care în aceste zile depun eforturi să sprijine, organizații și voluntari, facilitând astfel transferul de resurse utile într-un mod simplu și accesibil tuturor.

DiasporaHub.ro este a cincea soluție din pachetul de platforme dezvoltate, alături de stirioficiale.ro, datelazi.ro, cetrebuiesafac.ro si rohelp.ro.

  1. Recomandările Grupului de Comunicare Strategică privind conduita de prevenţie în perioada Sărbătorilor Pascale:

           Deplasarea la cumpărături:

  • Dacă aveţi până în 65 de ani, încercaţi pe cât de mult posibil să evitaţi intervalul orar 11:00-13:00 pentru cumpărături. Este extrem de important ca persoanele din grupele de vârstă vulnerabile să folosească acest interval ca să-şi achiziţioneze alimentele necesare.
  • Faceţi o listă înainte de a pleca la cumpărături pentru a limita cât mai mult timpul petrecut în magazine sau pieţe.
  • Mergeţi singur la cumpărături, dacă este posibil, şi optaţi pentru un interval orar cu risc scăzut de aglomeraţie!
  • Încercaţi să-i ajutaţi pe cei vârstnici sau vulnerabili din familie sau chiar pe vecinii dvs. din aceste categorii de risc. Mergeţi dumneavoastră la cumpărături pentru ei, dacă acest lucru este posibil.
  • Folosiţi masca de protecţie şi, dacă este posibil, mănuşi chirurgicale în timpul pe care îl petreceţi la cumpărături.
  • Evitaţi aglomeraţiile de la raft sau cozile din pieţe şi reveniţi atunci când este mai liber! Producătorii şi distribuitorii de alimente au dat repetate asigurări că nu există probleme cu stocurile din magazine şi pieţe.
  • Încercaţi tot timpul să păstraţi distanţa fizică faţă de alte persoane din magazin sau din piaţă. Evitaţi orice contact direct.
  • Respectaţi indicaţiile personalului din magazine sau din pieţe cu privire la distanţarea fizică sau la limitarea numărului de persoane din incintă!
  • Este preferabil să optaţi pentru plata cu cardul pentru a nu intra în contact direct cu bancnote şi monede.
  • Apelaţi la cumpărăturile online în măsura în care aveţi această opţiune!
  • Este de preferat să dezinfectaţi ambalajele produselor cumpărate înainte de a le despacheta şi să spălaţi fructele şi legumele înainte de a le depozita.
  • Purtaţi cu dumneavoastră şerveţele nazale şi dezinfectant pentru mâini şi folosiţi-le de fiecare dată când aveţi nevoie.
  • Dacă aveţi simptome de răceală uşoară sau nu vă simţiţi bine, evitaţi să mergeţi la cumpărături sau în zone publice!
  • Întotdeauna spălaţi-vă mâinile imediat ce intraţi în casă!

 

           Petrecerea sărbătorilor: 

  • Petreceţi zilele de Paşte doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiţi în mod obişnuit.
  • Evitaţi deplasările la rude, fie că sunt în aceeaşi localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraş/comună.
  • Nu faceţi vizite şi nu primiţi musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alţi ani obişnuiaţi să faceţi acest lucru.
  • Şi în zilele de Paşte, ieşirile scurte sunt permise pentru activităţi fizice individuale în proximitatea locuinţei şi pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanţele militare.
  • Se menţine interdicţia de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri şi orice alte zone publice.
  • Toate recomandările anterioare privind distanţarea socială sunt menţinute şi este extrem de important să fie respectate pe deplin.

 

  1. Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare.
  2. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  3.     La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este:  0232.256.265.
  4.   Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa. Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.