Home COVID 19 Buletin informativ 17.04.2020

Buletin informativ 17.04.2020

324
0

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de 1799 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 374 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 964 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 41 de persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 523 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. În urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 357 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 415.100 lei.
  4. Ordinul nr 622/15.04.2020 care stabilește anumite completări în instituirea măsurilor de carantină pentru persoanele care vin din afara țării, în contextul COVID 19, a fost modificat. Modificarea actului normativ constă în eliminarea articolului care prevedea că persoanele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu. Modificarea Ordinului va fi publicată astăzi in Monitorul Oficial.
  5. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat propunerea Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19 privind modificarea algoritmului de testare pentru COVID-19, precum și a definiției de caz.

Având în vedere că, în prezent, România a trecut într-o altă fază epidemiologică, specialiștii epidemiologi, cei de boli infecțioase, terapie intensivă și medicină de urgență din cadrul Comisiei MS au stabilit includerea în prioritățile de testare pentru COVID-19 a unor categorii de pacienți cu risc mare de forme severe și deces.

 

Până în acest moment am luat o serie de măsuri restrictive cu scopul de a limita transmiterea infecției și de a reduce numărul de forme severe și decese. Sunt măsuri pe care le menținem în continuare, mă refer aici la distanțare socială, izolare, carantină etc. Dar, având în vedere evoluția numărului de decese este necesar să aplicăm, suplimentar, și măsuri de detecție a infecției la categorii de bolnavi care pot să dezvolte forme severe de îmbolnăvire, în scopul de a interveni cu tratament medical cât mai precoce”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

 

Astfel, s-a aprobat testarea, suplimentar, pentru:

  • Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de organe, țesuturi și celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la interval de 24 de ore.
  • Pacienți asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare în spital – 2 teste la interval de 24 de ore.
  • Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – de 2 ori pe lună.
  • Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive.
  • Hemodializați simptomatici.
  • Hemodializați asimptomatici contacți cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați în sesiuni separate de restul pacienților.
  • Gravidele asimptomatice care se află în carantină/izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confirmat.
  • Personalul de îngrijire din cămine de bătrâni – de 2 ori pe lună.

 

De asemenea, s-a hotărât că unitățile sanitare pot stabili protocoale de testare prin tehnici de RT-PCR, suplimentar, pentru personalul sanitar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant, care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare.

 

  1. Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare.

 

  1. Miniuni de ordine publică în perioada Paștelui

Un număr de 1.170 de polițiști vor acționa pentru asigurarea ordinii publice si siguranței rutiere în zilele din perioada Paștelui.

 

De asemenea, în perioada 17-21 aprilie 2020, zilnic, aproximativ 100 de jandarmi se vor afla în misiune, alături de celelalte forțe, atât în mun. Iași, cât și în alte localități din județul Iași.

Jandarmii se vor afla în dispozitiv în cadrul unor echipaje de intervenție sau patrule de ordine publică și vor derula activități, independent sau în cooperare cu Poliția.

Se va acționa pentru asigurarea ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale, punerea în aplicare a ordonanțelor militare și a celorlalte reglementări privind această perioadă, atât în zona centrelor de carantină, precum și în alte zone. De asemenea, în caz de comitere a unor fapte antisociale, se va interveni, pentru luarea măsurilor legale.

 

Recomandăm cetățenilor să rămână la domiciliu, să evite deplasările, să respecte regulile preventive și să trateze cu maximă responsabilitate măsurile stabilite pentru siguranța tuturor.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin adresare directă, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112.

 

  1. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  2.   La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este:  0232.256.265.
  3.   Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa. Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.
Previous articleÎn atenția candidaților declarați admiși în urma selectării dosarelor depuse electronic pentru angajarea fără concurs, pentru ocuparea, pe o perioadă determinată de maxim 6 luni, a posturilor vacante, de ASISTENT MEDICAL
Next articleBuletin informativ 18.04.2020