Home COVID 19 Buletin informativ 03.04.2020

Buletin informativ 03.04.2020

1259
0

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de406 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 347 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 387 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 14 persoane au ieșit din carantină.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 123 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 457 sancţiuni contravenţionale în valoare de 448.005 lei și s-au întocmit 2 (două) dosare penale.
  4. Serviciile publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au adaptat programul de relaţionare cu publicul şi au adoptat o serie de măsuri în conformitate cu prevederile Decretului prezidenţial din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi ale art. 12 din Ordonanţa militară nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Astfel, valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, respectiv serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratul General pentru Imigrări se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României. Cetăţenii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă.

Prezentăm, mai jos, documentele ce intră sub incidenţa prevederilor amintite, în funcţie de instituţia responsabilă:

  • Certificatele de cazier judiciar sau adeverinţele de integritate comportamentală pot fi emise de structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române pe durata stării de urgenţă, doar pentru motive temeinic fundamentate menţionate în cuprinsul cererii. În aceste cazuri, se recomandă pe cât posibil utilizarea mijloacelor de comunicare on-line, pentru evitarea prezentării persoanelor interesate la ghişeu.
  • În ceea ce privește activitatea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, documentele pentru care se prelungeşte valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă sunt permisele de conducere româneşti, autorizaţiile de circulaţie provizorie, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim premise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/ transcriere/ certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere româneşti/străine sau duplicate.
  • Cărţile de identitate, cărţile de identitate provizorii, menţiuni de stabilire a reşedinţei emise şi prelucrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi de  către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă.

Totodată, în cazuri excepţionale, ce au la bază motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, cetăţenii pot solicita eliberarea unui nou act de identitate sau, după caz, înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, exclusiv prin programarea telefonică, în prealabil, la numărul de telefon precizat pe site-ul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor competent, ori după caz menţionat pe site.

  1. Reamintim ca se poate utiliza platforma electronică formular.sts.ro pentru completarea online a declaraţiilor pe proprie răspundere şi a adeverinţelor de angajator.

Platforma operaţionalizată pe site-ul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale le permite cetăţenilor să completeze de pe telefon sau calculator câmpurile predefinite şi, ulterior, să salveze documentele în format PDF. Documentele necesită semnătura olografă pentru autentificarea acestora.

Este foarte important de menţionat că datele personale nu sunt prelucrate de către STS, acestea rămân în telefonul/calculatorul utilizatorului.

Pe timpul verificărilor făcute de autorităţi, persoanele pot prezenta declaraţia pe proprie răspundere/adeverinţa de angajator direct de pe telefon (cu semnătură olografă aplicată) împreună cu actul de identitate, pe care personalul abilitat cu verificarea acestora le va putea fotografia.

 

  1. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  2. La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore, este: 256.265.
  3. Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa. Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Numerele de telefon ale dispeceratului sunt : 0757-110.243 si 0747-504.013.
Previous articleBuletin informativ 02.04.2020
Next articleBuletin informativ 04.04.2020