Home Comunicate de presa Evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în sezonul 2022-2023 – săptămâna...

Evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în sezonul 2022-2023 – săptămâna 17.10.2022 – 23.10.2022

378
0

Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 17.10.2022 – 23.10.2022, s-au înregistrat 5559 cazuri de infecții respiratorii acute, din care 4665 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare și 894 sunt pneumonii. Astfel, potrivit raportărilor în săptămâna menționată s-au înregistrat cu 4,41% mai multe cazuri față de săptămâna 10.10.2022-16.10.2022.

De asemenea, în săptămâna 17.10.2022- 23.10.2022, au fost raportate 169 de internări (cu 15 mai puține față de saptămâna anterioară):

  • IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 97;
  • Pneumonii – internări – 72;

Referitor la campania de vaccinare antigripală, conform ultimelor date centralizate, de la începutul lunii octombrie și până astăzi, 27.10.2022, s-au vaccinat 46.699 de persoane din județul Iași, cu 13.367 mai multe față de saptămâna anterioară. Pentru sezonul rece 2022-2023, D.S.P. Iași a catagrafiat 87.573 persoane, considerate cu risc ridicat de îmbolnăvire și care doresc să se vaccineze antigripal. Reamintim că 77.645 doze de vaccin antigripal au fost repartizate până în prezent Direcției de Sănătate Publică Iaşi. Menționăm că în acest sezon, până în prezent, nu    s-au înregistrat cazuri de gripă.