Ziua Europeana impotriva Obezitatii – 20 mai

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, obezitatea este una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică ale secolului 21. Prevalența sa s-a triplat în multe țări din Europa încă din anii 1980. Tema campaniei din anul acesta este : Să acționăm pentru un viitor mai sănătos .

Prevalența obezității ar trebui să fie unul dintre indicatorii cheie de măsurare a oricărui progres. Statele membre ale UE sunt invitate să facă mai mult pentru a combate epidemia de obezitate aflată în creștere, în caz contrar se vor confrunta cu costuri de îngrijiri medicale foarte mari de în viitor (Bruxelles, 09 martie 2017).

Avertizarea, precum și apelul pentru a lua urgent măsuri de prevenire și tratare a obezității vine din partea organizației europene responsabilă pentru cercetarea în domeniul obezității și anume Asociația Europeană pentru Studiul Obezității EASO (European Association for the Study of Obesity).

Conform EASO, prea puține țări europene au strategii eficiente de combatere a obezității, iar unele nu au deloc. “În ciuda epidemiei în creștere, multe planuri constau doar dintr-o serie de obiective vagi, mai degrabă decât măsuri concrete”, a declarat președintele EASO, Prof. Hermann Toplak.

“Pentru a fi eficace, statele membre trebuie să aibă strategii cuprinzătoare, care să acopere toate aspectele legate de managementul greutății. Acest lucru ar trebui să includă promovarea unui stil de viață mai sănătos și reducerea cererii și a consumului de cantități excesive de alimente și băuturi cu conținut caloric bogat, precum și tratamentul obezității pentru a ajuta la prevenirea multor altor boli asupra cărora aceasta are impact “.

Diabetul zaharat de tip 2, bolile cardiovasculare și unele tipuri de cancer sunt printre bolile cronice netransmisibile care pot fi atribuite excesului de greutate.
Mai multe rapoarte au arătat că, în cazul în care obezitatea și supragreutatea continuă să crească într-un astfel de ritm alarmant, acest fenomen va afecta mai mult de jumătate din cetățenii europeni până în anul 2030. În unele țări, procentul ar putea ajunge la 90%.

Printre statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mici ponderi ale obezității în 2014 în rândul populației cu vârsta de 18 ani și peste s-au înregistrat în România (9,4%) și Italia (10,7%), înainte de Olanda (13,3%), Belgia și Suedia (ambele 14,0%). La polul opus al scalei, obezitatea a afectat mai mult de 1 din 4 dintre adulții din Malta (26,0%), și aproximativ 1 din 5, în Letonia (21,3%), Ungaria (21,2%), Estonia (20,4%) și Regatul Unit (20,1%).

Povara îmbolnăvirilor se măsoară prin ani de viață ajustați pentru dizabilitate, DALY (Disability Adjusted Life Years), care reprezintă suma anilor de viaţă pierduți prin decese premature și a anilor trăiți cu dizabilitate dată de prezenţa bolii sau a accidentelor, ajustați pentru gravitatea bolii. Povara îmbolnăvirilor exprimată în DALY la 100000 locuitori în anul 2012 în România, pentru toate cauzele, este mai mare cu aproximativ 20 – 40% decât în țările din vestul Europei, cu aproximativ 10% mai mare decât în Polonia și cu aproximativ 15% mai mică decât în Bulgaria. Cauzele importante de îmbolnăviri pentru care DALY la 100000 locuitori sunt mai mari în România decât în țările din vestul Europei sunt cele asupra cărora excesul de greutate are un impact negativ dovedit și anume boala cardiacă ischemică, accidentul vascular cerebral, boala hipertensivă cardiacă.

Descarca:

 

Alte articole...