Home General Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului – 4 februarie 2016

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului – 4 februarie 2016

743
0

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este un eveniment global, care are loc în fiecare an în data de 4 februarie si uneste lumea sub o singură temă pentru a evidenţia lupta dusă împotriva cancerului.

Scopul acestei campanii este de a reduce numărul de decese care pot fi prevenite în fiecare an, prin creşterea gradului de conştientizare a cancerul în rândul publicului larg şi prin impulsionarea guvernelor spre a lua măsuri suplimentare împotriva bolii.

noi_putem_influenta

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului – Union for International Cancer Control (UICC), organizaţie neguvernamentală care uneşte comunitatea de luptă împotriva cancerului în vederea reducerii poverii globale prin cancer, promovării echităţii şi integrării controlului cancerului în agenda mondială pentru sănătate şi dezvoltare.

În prezent, 8,2 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza cancerului în întreaga lume, iar, dintre aceştia, 4 milioane mor prematur (cu vârste între 30 şi 69 de ani).

Trebuie întreprinse acţiuni urgente pentru a creşte gradul de conştientizare asupra cancerului şi dezvoltarea unor strategii practice pentru a aborda povara prin cancer, deoarece inegalităţile globale în privinţa accesului la prevenire, tratament şi îngrijiri paliative sunt în creştere exponenţială.

Având loc sub sloganul ”Noi Putem. Eu Pot.”, campania Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului 2016 explorează douăzeci de acţiuni pe care putem să le întreprindem pentru a salva vieţi, pentru a atinge o mai mare echitate în îngrijirea cancerului şi pentru a face din lupta împotriva cancerului o prioritate la cele mai înalte niveluri politice.

În jurul fiecăreia dintre aceste acţiuni există fapte cheie şi documente justificative, astfel că, indiferent cine sunteţi – un supravieţuitor al cancerului, un coleg de muncă, o organizaţie din domeniul cancerului, un îngrijitor, un prieten, un angajator sau un student – informaţiile sunt la îndemâna dumneavoastră, pentru a vă sprijini şi a vă permite să luaţi măsuri.

Aşa cum cancerul afectează pe toată lumea în moduri diferite, fiecare dintre noi avem puterea de a lua măsuri pentru a reduce impactul bolii asupra persoanelor, familiilor şi comunităţilor.

Alăturaţi-vă Campaniei!
Împreună suntem mai puternici!

Download materiale:

Previous articleComunicat de presa
Next articleZiua Mondială de Luptă împotriva Cancerului