Home Comunicate de presa Recomandări pentru populație în vederea protejării împotriva infectării cu virusul West Nile

Recomandări pentru populație în vederea protejării împotriva infectării cu virusul West Nile

477
0

Având în vedere confirmarea a două cazuri de infecție cu virusul WEST-NILE la un pacient din municipiul Iași și unul din municipiul Pașcani, Direcția de Sănătate Publică Iași transmite următoarele informații:

  • Pacienții au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, unde s-a administrat tratamentul specific. În momentul de față, unul dintre pacienți este externat iar celălalt prezintă o stare generală bună.
  • Au fost recoltate probe de la cei doi pacienți și trimise la Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj pentru stabilirea diagnosticului. În data de 23 august 2023 s-au primit rezultatele care confirmă prezența infectiei cu virusul WEST-NILE.

Ca urmare a confirmării celor două cazuri, DSP Iași a luat următoarele măsuri:

  • A înștiințat și a solicitat Primăriei Municipiului Iași și Primăriei Municipiului Pașcani intensificarea măsurilor de dezinsecție împotriva țântarilor (care pot fi transmițători de West-Nile) atât în exterior cât și prin asociațiile de proprietari/locatari, în subsolurile și interiorul blocurilor de locuințe.
  • A informat și a solicitat medicilor familie ca toți pacienții cu simptomatologie specifică să fie direcționați către Spitalul de Boli Infecțioase Iași.
  • A solicitat Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași informații cu privire la circulația virusului West Nile la animale și păsări.

În vederea protejării împotriva infectării cu virusul West Nile, Direcția de Sănătate Publică Iași  are următoarele recomandări pentru populație:

  • Evitați expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
  • Utilizați substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor;
  • Utilizați substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței;
  • Împiedicați pătrunderea țânțarilor în casă (plase de protecție la ferestre);
  • Asigurați desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
  • Îndepărtați recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.

Previous articleService si mentenanta a sistemelor de securitate (efractie,alarma si video) existente la sediul principal al DSP Iasi – corp A, situat in Iasi, str. V. Conta, nr. 2-4
Next articleLISTA CU CERTIFICATELE DE CONFORMITATE CARE SE POT RIDICA DE LA D.S.P. IASI