Home General Punct de colectare a deșeurilor de medicamente la IRO

Punct de colectare a deșeurilor de medicamente la IRO

156
0

Institutul Regional de Oncologie ( IRO) Iași a amenajat un spațiu special destinat colectării deșeurilor de medicamente neutilizate și/sau expirate provenite de la populație.

Începând cu data de 25 noiembrie, ieșenii pot lăsa deșeurile de medicamente în recipienți speciali, clasificați pe coduri de culoare, amplasați în holul de la parterul Ambulatoriului Extern al IRO (corpul de clădire C, de la intrarea în institut dinspre strada General Henri Mathias Berthelot).

Punctul de colectare este accesibil în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8.00 și 14.00. Populația poate lăsa medicamentele expirate sau/și cele pe care nu le mai utilizează în cei 4 recipienți cu sistem antiretur, dupa cum urmează:

  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente citotoxice şi citostatice cod 18.01.08* recipientul este prevăzut în interior cu sac din polietilenă de culoare roșie care să nu permită scurgeri de lichid.
  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente, altele decât cele citotoxice şi citostatice cod 18.01.09, recipientul este prevăzut în interior cu sac din polietilenă de culoare galbenă.
  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente aflate în stare lichidă care sunt conținute într-un recipient cu potenţial înţepător-tăietor (fiole din sticlă, seringi preumplute cu reziduu de medicament sau goale etc), se colectează în recipiente specifice deșeurilor întepătoare-tăietoare medicale, prevazute cu sisteme de închidere temporară și definitivă.
  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente aflate în recipiente sub presiune se plasează un recipient separat de celelalte categorii, fără a fi eliminate prin incinerare. Acestea urmează circuitul deşeurilor reciclabile.