Home COVID 19 Buletin informativ 09.05.2020

Buletin informativ 09.05.2020

853
0

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de 1840 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 169 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 490 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 48 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 264 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 100 sancţiuni contravenţionale în valoare de 70.100 lei.

Alte misiuni instituționale:

  • ISU a efectuat 23 misiuni, din care: 2 misiuni transport către unități spitalicești, 6 misiuni către spațiile de carantină, o misiune transport catre spațiile de izolare, 13 misiuni de decontaminare biologică și o altă misiune specifică (transport personal medical în alte județe).
  • IPJ a efectuat 46 misiuni, din care: 40 misiuni specifice de verificare a respectării măsurilor prevăzute în ordonanțele militare și 6 misiuni de însoțire către spații de carantină.
  • IJJ a efectuat 29 misiuni, din care: 12 misiuni de pază la spațiile de carantină, 4 misiuni de patrulare, 7 misiuni de verificare prin măsuri specifice a respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare, 2 misiuni de cooperare cu unităţi spitaliceşti, o misiune cooperare la Aeroportul Iaşi, 3 misiuni de însoțire către spații de carantină.
  • ITPF a executat 2 misiuni, din care: o misiune în cooperare cu IPJ și o misiune de transport cu autocar la Timișoara.
  • SRPTF a efectuat 3 misiuni de depistare/reținere peroane care nu respectă măsura izolării/carantinării.
  • Serviciul de Ambulanță Județean a executat 155 misiuni, din care : 56 transporturi către unități spitalicești, un transport către spaţiile de carantină, 2 transporturi către spațiile de izolare, 12 transporturi probe biologice, 78 decontaminări biologice şi 6 alte misiuni specifice.
  • MApN a efectuat 14 misiuni din care: 7 misiuni de pază la obiective și 7 misiuni de ordine publică în cooperare cu IPJ utilizând 39 militari și 5 auto.
  • DSP a efectuat 74 misiuni, din care: 34 de inspecție și primire persoane în spaţii de carantină, 40 misiuni specifice.
  • CJPC a efectuat 4 misiuni (acțiuni de control) pe raza județului Iași cu 2 echipe (4 lucrători) și 2 auto.
  1.  Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte în continuare recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare.

 

  1. În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe a informat că în aceste zile a fost facilitată revenirea în țară a 20 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Liban și a 10 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Hașemit al Iordaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.

  1. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  2.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este:  0232.256.265.
  3.   Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa.   Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.