Home COVID 19 Informatii importante pentru persoane confirmate pozitiv cu COVID-19

Informatii importante pentru persoane confirmate pozitiv cu COVID-19

6861
0

CE TREBUIE SĂ FACEŢI DACĂ SUNTEŢI CONFIRMAT PE BAZA REZULTATELOR TESTELOR DE LABORATOR RT-PCR:

Pacientul confirmat pozitiv prin test de laborator se va prezenta urgent la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” Iaşi, pentru evaluare clinică şi paraclinică, care durează maxim 48 de ore, în funcţie de starea de sănătate a pacientului;

ATENŢIE!

Doar medicul curant din spitalele suport COVID-19 solicită Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi eliberarea Deciziei de izolare.

În baza acestei decizii, medicul de familie va elibera concediul medical după împlinirea celor 14 zile de izolare.

Neprezentarea la spital pentru evaluare clinică şi paraclinică duce la imposibilitatea eliberarii deciziei de izolare, necesară acordării concediului medical.

Pacientul confirmat pozitiv cu COVID-19 comunică medicului de familie rezultatul testului, telefonic sau prin e-mail.

De asemenea, pacientul pozitiv identifică de urgenţă contacţii direcţi din ultimele 14 zile (persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute, persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m) şi pregăteşte o listă cu nume, prenume şi numere de telefon şi îi anunţă să se izoleze la domiciliu şi să aştepte să fie contactaţi telefonic de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.

Persoanele care locuiesc la aceeaşi adresă cu un caz confirmat sunt considerate contacţi direcţi şi se izoleaza la domiciliu.

DE REŢINUT:

Nerespectarea obligaţiilor instituite de legislaţia specifică aşa cum au fost prevazute anterior, constituie infracţiunea prevazută de Codul Penal la Art. 352 – Zădărnicirea combaterii bolilor şi se pedepsesc după cum urmează:

  1. Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspandirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
  2. Dacă fapta prevazută în alin. 1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.