Home COVID 19 Buletin informativ 11.04.2020

Buletin informativ 11.04.2020

729
0

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de906 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 434 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 011 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 50 de persoane au ieșit din carantină. În momentul de fata, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate un număr de 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. În cursul zilei de ieri au fost organizate cu acordul Ministerului Transporturilor si Autorității Aeronautice Civile un numar de 3 zboruri charter în Germania, pentru transportul muncitorilor sezonieri. Este vorba despre o cursă spre Baden Baden, alta spre Düsseldorf și spre Nürnberg. La cele 3 curse s-au îmbarcat 467 de pasageri.

De asemenea, pe aeroportul Iași a venit un zbor charter de la Dublin (Irlanda), cu 62 de pasageri. Dintre aceștia, 36 au ramas în județul Iași, pentru izolare la domiciliu, 25 au fost însoțiți la vama Sculeni, fiind cetățeni moldoveni, unul la vama Siret, cetățean ucrainean.

Pentru aceste zboruri charter, prefectul județului Iași, Marian Grigoraș a dispus forțelor MAI ca pe Aeroportul Iași să fie luate măsuri pentru a se păstra distanța socială între persoanele care urmează să se îmbarce. Aceste măsuri de ordine publică vor fi menținute și în următoarele zile, în condițiile în care prin Ordonanța Militară nr. 8 s-a instituit cadrul juridic ce permite organizarea unor astfel de zboruri.

  1. Astăzi, 11 aprilie 2020, mai sunt programate două zboruri charter de la Aeroportul Internațional Iași, astfel:
  • la ora 17:55 este programat un zbor charter Iași – Düsseldorf (Germania).
  • la ora 16.00, este programat un zbor charter Iași – Nürnberg (Germania).

Forțele de ordine și Poliția de Frontieră verifică identitatea persoanelor care se prezintă la îmbarcare pentru identificarea celor care se regasesc pe lista cu persoane izolate la domiciliu și aflate în carantină. Ieri nu au fost identificate astfel de persoane.

  1. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 075 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 426 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 603.365 lei.
  2. În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor  români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri a fost facilitată revenirea în țară a 330 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Spaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene, dinspre Barcelona și dinspre Madrid, operate de o companie privată.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.

 

  1. Asociaţia SAMAS pune la dispoziţia mamelor afectate de COVID-19 numărul de telefon 0786 176 949, la care acestea pot suna pentru a primi consiliere gratuită pentru menţinerea lactaţiei şi consiliere psihologică de la specialişti.

            “SAMAS la bine şi la greu – Program pentru alăptare în siguranţă a bebeluşilor născuţi de mame cu COVID-19” este destinat femeilor care trec prin naştere cu un diagnostic confirmat sau fiind suspecte de COVID-19.

  1. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  2.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,      este:  0232.256.265.
  3. Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa. Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.