Home Comunicate de presa ANUNȚ – Cursuri online pe tema CONTROLUL TUBERCULOZEI adresate asistenților medicali din...

ANUNȚ – Cursuri online pe tema CONTROLUL TUBERCULOZEI adresate asistenților medicali din reţeaua de pneumoftiziologie

545
0

Începând cu luna Martie 2023, se vor relua cursurile de formare a asistenților medicali din rețeaua de pneumoftiziologie și a asistenților medicali comunitari (AMC), cursuri cu tema “Curs privind rolul asistenței medicale primare și comunitare în prevenirea și depistarea precoce și abordul medical și social integrat al cazurilor de TB, inclusiv TB latentă” iar desfășurarea acestora va fi în format online, pe platforma OAMMGMAR.

Primul curs planificat în anul 2023 va fi în perioada 13-16 Martie 2023, urmând să se mai desfășoare două sesiuni de cursuri în lunile Mai și Iulie 2023.

Cursul este gratuit și creditat cu 15 puncte EMC și se desfășoară în cadrul proiectului POCU/2255/4/9/117426.

Proiectul “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” se adresează profesioniștilor din sectorul medical care doresc să își îmbunătățească nivelul de competențe specifice în domeniul „Boli transmisibile – Tuberculoza”, prin derularea de programe de formare creditate și schimburi de experiență.

Formarea este asigurată de formatori cu experiență, medici pneumologi cu practică clinică recunoscută și cadre universitare.

Cursanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții obligatorii:

  1. să fie angajat într-o instituție publică (spital public, autoritate de sănătate publică, institut sau instituție medicală) care oferă servicii în domeniul prevenirii, depistării precoce (screening), diagnosticului și tratamentului precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente; instituție publică al cărui personal este implicat în furnizarea de servicii în domeniul prevenirii, depistării precoce (screening), diagnosticului și tratamentului precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente (direcție generală de asistență socială și protecția copilului, primărie, consiliu local) ;
  2. să fie absolvent, cu certificat de absolvire în specialitatea asistent medical;
  3. să fie membru activ al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
  4. să fie de acord cu utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal;
  5. să aibă disponibilitatea de a participa la activitățile din proiect;
  6. să completeze și să depună în termen toate documentele solicitate;

Persoanele interesate să participe la curs sunt rugate să acceseze site-ul proiectului https://screeningtb.ro/inscriere-participanti/  pentru inscriere sau să contacteze echipa responsabilă de organizare la adresa de e-mail: cursuri@screeningtb.ro sau la telefon 0720 190 080

Proiectul mentionat se deruleaza din 16 martie 2018 cu sprijinul Ministerului Sanatatii impreuna cu 6 parteneri: Asociatia Romana Anti-SIDA (ARAS), Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate HIV/SIDA (UNOPA) ,Fundatia Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate (CPSS) , Asociatia SamuSocial DIN Romania, Asociatia pentru Sprijinirea Pacientilor cu Tuberculoza Multidrog Rezistenta (ASPTMR), Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA).