Home Comunicate de presa Ziua Națională fără Tutun – 16 noiembrie 2023

Ziua Națională fără Tutun – 16 noiembrie 2023

233
0

În țara noastră, ziua de 16 noiembrie 2023 este dedicată celebrării comportamentului sănătos, fără consum de tutun. Consumul de tutun este principala cauză de deces prevenibilă în lume și este totodată și cea mai importantă cauză de deces în Uniunea Europeană (aproximativ 700.000 de decese anual), fiind și unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat.

Consumul de tutun este principala cauză evitabilă a cancerului de plămân, riscul de cancer pulmonar fiind de 20-25 de ori mai mare la bărbații și femeile care fumează, în raport cu cei care nu fumează și este totodată factor de risc pentru alte trei grupe de boli netransmisibile: bolile cardiovasculare, diabetul și bolile respiratorii. Fumătorii au un risc de 2-4 ori mai mare decât nefumătorii de a dezvolta o boală cardiovasculară. De asemenea, fumatul dublează riscul de apariție a accidentului vascular cerebral.

Riscul de deces și invaliditate din cauza consumului de tutun crește odată cu numărul de țigări fumate. Riscul de mortalitate și morbiditate în rândul fumătorilor din cauza bolilor legate de consumul de tutun, cum ar fi boala cardiacă ischemică, crește odată cu numărul de țigări fumate pe zi. De asemenea, fumul de țigară afectează sănătatea nefumătorilor, prin fumat pasiv.

În țara noastră:

■ Consumul de tutun (inclusiv fumatul pasiv) a contribuit, conform estimărilor, la 17 % din totalul deceselor și anilor de viață pierduți prin dizabilitate în 2019.

■ Prevalența mare a fumatului în rândul tinerilor este îngrijorătoare. Conform studiului Institutului Național de Statistică din anul 2021, procentul persoanelor fumătoare în rândul adolescenților și tinerilor din grupa de vârstă 15‐24 ani, care fumează zilnic este de 10,16% în timp ce 9,81% fumează ocazional.

Prevenirea începerii fumatului rămâne una dintre strategiile cheie de control al epidemiei de fumat, în timp ce  limitarea consumului de tutun este una dintre cele mai eficiente modalități de a salva vieți și de a îmbunătăți starea generală de bine.

În România, implicarea promotorilor sănătății în stimularea schimbării comportamentale a populației, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, reprezintă o modalitate accesibilă de prevenție a consumului de tutun.

De asemenea, mediatizarea largă a acestei zile, prin toate canalele de informare, poate ajuta adolescenții și adulții deopotrivă să conștientizeze importanța sănătății prin prevenirea consumului de tutun sub orice formă.

Cu ocazia Zilei Naționale fără Tutun, Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Institutul de Pneumftiziologie Marius Nasta, Asociația Română pentru Promovarea Sănătății și Uniunea Studenților din România organizează un eveniment comun dedicat Zilei de luptă împotriva BPOC pentru atragerea atenției populației asupra riscului de afectare a sănătății plămânilor și a sănătății inimii prin fumat.

Previous articleZiua Mondială de luptă împotriva Bronhopneumopatiei Cronice Obstructive (BPOC) – 15 noiembrie 2023
Next article17 noiembrie – Ziua Mondială de Luptă împotriva cancerului de col uterin