Home Comunicate de presa Recomandări privind canicula

Recomandări privind canicula

890
0

Ca urmare a avertizarilor meteorologice ale ANM pentru perioada urmatoare, cu inregistrarea de temperaturi crescute de peste 35 C, Ministerul Sanatatii solicita intensificarea masurilor de informare a populatiei privind efectele caniculei asupra starii de sanatate cu respectarea urmatoarelor recomandari:

  • sa se evite expunerea prelungita la soare intre orele 11-18
  • este recomandat consumul zilnic de lichide( intre 1,5- 2 l/ zi, ) fara a astepta senzatia de sete; este necesar un pahar de apa la fiecare 15-20 min.
  • este recomandat consumul de fructe si legume proaspete( pepene rosu, galben, prune, castraveti, rosii) deoarece acestea contin o mare cantitate de apa
  • trebuie evitat consumul de alcool, deoarece favorizeaza deshidratarea
  • se recomanda evitarea consumului de bauturi care contin cofeina(ceai, cafea, cola) sau zahar( sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice
  • daca este absolut necesara expunerea la soare la orele amiezii, trebuie folosita o tinuta adecvata: palarii de soare, haine ample, pe cat posibil din fibre naturale si culori deschise
  • evitarea pe cat posibil a activitatilor exterioare care necesita un consum mare de energie(sport, gradinarit)
  • preocuparea permanenta pentru starea de sanatate a celor dependenti de noi( copii, varstnici, persoane cu dizabilitati) oferindu-le in mod regulat lichide, chiar daca acestia nu le solicita
  • pastrarea contactului permanent cu vecinii, rudele, cunostintele care sunt in varsta sau cu dizabilitati si monitorizarea starii lor de sanatate.

Recomandări pentru categorii specifice pe grupe de vârstă şi afecţiuni

Recomandări pentru prevenirea apariţiei îmbolnăvirilor în rândul copiilor:

Realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldura, umiditate excesivă şi curenţi de aer, nu trebuie introduse alimente noi în această perioadă, se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită, copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode, nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, obligatoriu cu căciuliţa pe cap, copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete şi foarte bine spălate, mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi.

Recomandări pentru persoanele vârstnice si cu afecţiuni cronice:

Crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului, hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fineţe făcute în casă fără adaus de conservanţi, alimentaţia va fi predominant din legume şi fructe proaspete, se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile, este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei, se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap, persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente, menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3-4 duşuri pe zi.

Recomandări pentru angajatori, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

Reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer, asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie.