Home Comunicate de presa Recomandări pentru populație privind utilizarea apei în cazul inundațiilor

Recomandări pentru populație privind utilizarea apei în cazul inundațiilor

6
0

Reguli generale de utilizare a apei în cursul unei inundații:
1. Pentru mai multă siguranță, apa din rețea se poate consuma fiartă şi răcită. Apa trebuie lăsată să se răcească singură, fără adăugarea de gheață.
2. În cazul în care nu este posibilă fierberea apei, dezinfecţia chimică a apei contaminate este eficientă pentru eliminarea bacteriilor şi a majorității virusurilor. Opţiunile pentru dezinfecţia chimică includ compuşi de clor sau iod.
3. În zonele rurale unde apa este considerată nepotabilă, consumaţi apă îmbuteliată sau apă potabilă asigurată de către reprezentanţii autorităților publice.
4. Preveniți contaminarea apei în timpul depozitării acesteia.
5. Folosiți apa care este sub calitatea apei potabile numai pentru curățare, spălarea lenjeriei şi salubritate. În acest sens se utilizează numai în combinaţie cu detergenți.
6. Folosiți apa clorinată pentru prepararea alimentelor şi pentru spălarea ustensilelor.
7. Preparați laptele şi hrana bebeluşului numai cu apă sigură din punct de vedere microbiologic.
8. Atunci când calitatea apei este nesigură sau insuficientă, se recomandă alăptarea bebelușului.