Home Comunicate de presa Informații despre variola maimuței – simptome și transmitere

Informații despre variola maimuței – simptome și transmitere

224
0
Riscul de a face variola maimuței în România este scăzut, dar este important să cunoașteți simptomele. Oricine are o erupție cutanată care arată ca variola maimuței și a fost expus la virus ar trebui să discute cu medicul de familie.
O erupție cutanată de variola maimuței poate părea inițial similară cu coșurile, veziculele sau umflăturile și poate fi însoțită de febră și frisoane.
Ce este variola maimuței?
Variola maimuței este o infecție virală rară, cu infectare umană accidentală, care apare, de obicei, în principal în părțile împădurite din Africa Centrală și de Vest în urma contactului cu rezervorul animal. De asemenea, se poate răspândi de la persoană la persoană.
Este cauzată de virusul variolei maimuței, care aparține familiei ortopoxvirusului.
Există două tipuri de virus variolei maimuței, cel din Africa de Vest și cel bazinul Congo (Africa Centrală). Deși tipul vest-african al virusului variolei maimuței duce uneori la boli grave la unele persoane, boala este de obicei auto-limitată.
În medie, 1% dintre cei infectați cu tipul vest-african și până la 10% dintre cei infectați cu virusul din bazinul Congo au decedat.
Care sunt simptomele?
Simptomele sunt adesea ușoare, deși leziunile pot fi pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului – inclusiv în contextul actual particular – în jurul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.
Am citit că pot lua variola maimuței prin tuse și strănut. Este adevărat acest lucru?
Transmiterea între oameni poate apărea prin picături respiratorii mari. Deoarece picăturile nu pot ajunge departe, este necesar un contact prelungit față în față.
Cum poate fi redusă transmiterea virusului?
Trebuie subliniată importanța igienei mâinilor folosind apă și săpun sau dezinfectant pe bază de alcool. Este important ca o persoană cu suspiciune de variola maimuței să fie izolată și ca cei care o îngrijesc să utilizeze măsuri de protecție personală adecvate.
În timp ce un vaccin a fost aprobat pentru prevenirea variola maimuței, iar vaccinul tradițional împotriva variolei oferă protecție, trebuie menționat că aceste vaccinuri nu sunt disponibile pe scară largă. Populațiile din întreaga lume cu vârsta sub 40 sau 50 de ani nu mai beneficiază de protecția oferită de programele anterioare de vaccinare împotriva variolei.
În cele mai multe cazuri boala este ușoară și majoritatea oamenilor se recuperează în termen de câteva săptămâni, fără tratament.
Mai multe informații despre variola maimuței: https://www.ms.ro/…/informare-organizatia-mondiala-a…/
Previous articleTABEL NOMINAL CU APROBARI PRIMITE LA D.S.P. IASI DE LA MINISTERUL SANATATII, INCEPAND CU 1 IANUARIE 2017 PRIVIND RECUNOASTEREA STAGIILOR EFECTUATE IN STRAINATATE SAU DINTR-UN ALT REZIDENTIAT PENTRU MEDICIII REZIDENTI DIN C.U.IASI
Next articleRecomandări generale privind măsurile de protecție în perioada de caniculă