Direcția de Sănătate Publică Iași este mândră să facă parte din Grupul de lucru pentru elaborarea „Strategiei de Transformare Digitală a Județului Iași”. În acest sens, dorim să vă invităm să contribuiți la acest demers important prin completarea unor chestionare care ne vor ajuta să înțelegem mai bine nevoile și așteptările dumneavoastră.
Chestionarul pentru cetățeni – Vă invităm să împărtășiți experiențele și opiniile dumneavoastră despre serviciile publice digitale. Chestionarul poate fi completat online accesând următorul link: https://forms.gle/gmRgN2JiMctNPav1A sau în format printat, disponibil la ghișeul instituției noastre.
Chestionarul pentru organizațiile private – Dacă reprezentați o organizație privată, vă rugăm să răspundeți la chestionarul aferent, accesând următorul link: https://forms.gle/4nHnWneMHBTr6iEcA
Chestionarul pentru instituții publice – Dacă reprezentați o instituție publică, vă rugăm să răspundeți la chestionarul aferent, accesând următorul link: https://forms.gle/EdiApGdE3bYBiZfs7
Aceasta este o oportunitate excelentă pentru a avea un cuvânt de spus în modul în care serviciile publice se transformă și se adaptează la era digitală. Vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru contribuția dumneavoastră la acest demers important.