Pentru a integra eficient eforturile de acordare a asistenței umanitare refugiaților și persoanelor relocate din Ucraina, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului funcționează un grup de coordonare a activităților societății civile, mediului privat, organizațiilor naționale, internaționale și instituțiilor guvernamentale.
Astfel, Guvernul României pune la dispoziție platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” (https://www.gov.ro/ro/ucraina-impreuna-ajutam-mai-mult) prin care ofertele de asistență umanitară în sprijinul refugiaților din Ucraina sunt centralizate pentru o acțiune eficientă. Persoanele fizice, juridice și organizațiile care doresc să sprijine această acțiune umanitară pot completa chestionarul online https://bit.ly/3K1mb3s, informațiile solicitate referindu-se la: persoană fizică/juridică, nume/prenume persoană de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail, modalitatea în care se poate ajuta – alimente, cazare, transport -, în ce județ se poate oferi ajutorul și în cât timp va fi disponibil acest sprijin oferit.