Home COVID 19 Buletin informativ 11.03.2020

Buletin informativ 11.03.2020

716
0

La nivelul judeţului Iaşi, situaţia persoanelor care au călătorit în zonele de risc este următoarea:

  1. Caz 31 – Un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, al 31 – lea caz la nivel naţional. Este vorba de un bărbat, 42 ani, confirmat in Iasi, debut simptome pe 4.03, internat pe 10.03, revenit din Venetia in 2.03, este la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. In acest caz este in curs de desfasurare ancheta epidemiologica.
  2. In cursul zilei de 10.03.2020 un numar de 2 persoane, venite din Italia, via Republica Moldova, au fost plasate in carantina in spatiile puse la dispozitie de Municipiul Iaşi. Un numar de 678 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate zilnic de către medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Menţionăm că starea de sănătate este bună fiind asimptomatici.
  3. Până în momentul de faţă la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” Iaşi au fost lucrate 132 de teste pentru persoane cu suspiciuni de coronavirus. La nivel naţional, până în prezent au fost lucrate 1181 de teste. Dintre acestea, 1150 sunt negative şi 31 sunt pozitive.
  4. În perioada 11-31.03.2020, cererile de eliberare a paşapoartelor simple electronice/paşapoartelor simple temporare se depun în ţară la serviciile publice comunitare de paşapoarte, exclusiv în baza unor programări on-line. Programările online vor fi efectuate pe platformawww.epasapoarte.ro. Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară în spaţiile destinate publicului. Accesul în locaţii în vederea depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor va fi permis doar solicitanţilor şi, după caz, reprezentanţilor legali ai acestora, în baza programărilor online şi a documentului de identitate, în original. În ceea ce priveşte ridicarea paşapoartelor simple electronice/paşapoartelor simple temporare, accesul în locaţii se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii şi a documentului de identitate, în original.

Se recomandă cetăţenilor să opteze pentru ridicarea paşapoartelor simple electronice prin serviciile de curierat – cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA. Serviciile pentru care nu se fac programări online, solicitate atât Direcţiei Generale de Paşapoarte, cât şi serviciilor publice comunitare de paşapoarte, vor fi efectuate exclusiv prin corespondenţă poştală sau e-mail (adeverinţe, furnizări de date din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, petiţii şi informaţii de interes public).

Accesul la ghişeele de relaţii cu publicul ale Direcţiei Generale de Paşapoarte şi serviciilor publice comunitare de paşapoarte, în vederea ridicării adeverinţelor solicitate prin intermediul poştei electronice, se face în baza documentului de identitate, în original. Activităţile de audienţă, atât la sediul Direcţiei Generale de Paşapoarte, cât şi la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte, vor fi suspendate în perioada 11-31.03.2020.

În funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior.

  1. Ministerul Sănătăţii a operaţionalizat în cursul zilei de ieri Centrul Operaţional de Coordonare, unitate care stabileşte în timp operativ legătura cu direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare aparţinând Ministerului Sănătăţii pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc asociate infecţiei cu coronavirus COVID 19 şi pentru stabilirea măsurilor ce se impun.

“Centrul Operaţional ne va furniza situaţia la zi toate informaţiile utile şi vitale pentru stabilirea măsurilor corecte pentru fazele epidemice în care ne aflăm. Vom cunoaşte stocurile de medicamente, echipamente medicale și dezinfectanţi existente la nivel naţional în spitale, numărul cadrelor medicale implicate în acţiunile pe care le derulăm pentru limitarea răspândirii infecţiei, numărul paturilor libere în secţiile de boli infecţioase şi ATI, astfel încât să putem acţiona coordonat”, a declarat ministrul Victor Costache.

In perioada următoare, în spitalele coordonate de Ministerul Sănătăţii vor fi limitate internările programate, în raport cu gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) şi evolutia epidemiologica locală. În funcţie de dinamica situatiei se va putea decide chiar interzicerea internarilor programate.

Spitalele vor raporta zilnic in sistemul electronic centralizat al Centrului de coordonare situaţia ocupării paturilor. Această măsură se impune atât pentru a asigura capacitatea de preluare a cazurilor de către spitale, cât şi pentru gestionarea corectă şi eficientă a resurselor materiale şi umane. Se va asigura o comunicare publică adecvată pentru ca, în această perioadă, publicul să se adreseze spitalelor doar pentru situaţii de urgenţă. Se urmăreşte evitarea aglomerărilor în unităţile sanitare.

De asemenea, s-a stabilit o reţea suport pentru spitalele de boli infecţioase. Astfel, în functie de contagiozitatea cazurilor non-coronavirus se vor stabili spitalele de suport, in care sa fie transferaţi pacienţi din Spitalul de Boli Infectioase. Într-o primă fază, se recomandă ca spitalele de suport sa nu fie reprezentate de spitalele importante de urgenţă din zonă, care pot asigura asistenţa medicală pentru celelalte urgenţe medico-chirurgicale. Pot fi incluse în reţeaua de Spitale de suport şi spitale din alte judeţe preponderent cele cu Secţii de Boli Infecţioase, precum şi spitalele din alte reţele, decat ale Ministerului Sănătăţii (Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naţionale, Spitale Private).

În Planul MS mai sunt prevăzute şi măsuri pentru cazul extinderii crizei şi depăşirii capacităţii Spitalelor de Boli Infecţioase, dar şi reglementări cu privire la utilizarea echipamentelor de protecţie.