Home General Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu gripa de sezon.

Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu gripa de sezon.

2606
0

Despre GRIPĂ

Gripa face parte dintr-o categorie mai mare de boli virale respiratorii. Astfel, exista o serie de virusuri care circula in aceeasi perioada a anului, dau simptomatologie asemanatoare gripei dar se deosebesc de aceasta prin evolutia mai usoara. Puteti recunoaste o viroza respiratorie datorata altor tipuri de virusuri decat virusurile gripale dupa debutul mai lent al bolii (stare subfebrila, rinoree, usturimi in gat, dureri de cap) cat si dupa evolutia mai usoara a bolii. Gripa se transmite usor de la om la om datorita conditiilor favorizante cum ar fi aglomerarile urbane, colectivitatile de copii si adolescenti.

Gripa este o boală acută, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal. Sezonul rece favorizează îmbolnăvirile şi epidemiile de gripă (iarna, începutul primăverii).

Gripa se transmite pe cale aeriană:

  • Direct prin tuse sau strănut;
  • Indirect prin obiecte proaspăt contaminate (batistă, prosop, veselă, etc.)

Manifestare:

Boala debuteaza brusc, la 1 – 2 zile de la contactul cu omul bolnav.

Simptome :

  • Febră 39 – 40 grade Celsius;
  • Frisoane;
  • Cefalee (dureri de cap);
  • Dureri musculare;
  • Astenie fizică (slăbiciune);
  • Congestionarea faringelui (roşu în gât);
  • Tuse frecventă, uscată, obositoare;
  • Inapetenţă (lipsa poftei de mâncare);
  • Greţuri. Vărsături;

Prevenire

a) Recomandari generale pentru prevenirea imbolnavirilor prin gripa:

  1. Evitarea aglomerarilor umane.
  2. Evitarea, pe cat posibil, a contactului cu persoanele bolnave.
  3. Spalarea mainilor tot timpul, mai ales dupa suflarea nasului si venirea in contact cu persoane bolnave.
  4. Omul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită 24 – 26 grade Celsius).
  5. Bolnavul va folosi batiste igienice în caz de tuse sau strănut.
  6. Aerisirea incaperilor sau a birourilor cu mentinerea unei temperaturi de 18-20 grade C.
  7. Mentinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii in comunitate.
  8. Evitarea vizitării bolnavilor sau suspecţilor de gripă.

b) Vaccinarea antigripală

Download PDF Gripa si vaccinarea antigripala – informatii utile.

Cea mai eficienta metoda de prevenire a imbolnavirilor de gripa este vaccinarea antigripala. Aceasta vaccinare protejeaza persoana vaccinata numai fata de virusurile gripale circulante in sezonul respectiv, cuprinse in vaccin, si nu fata de toate tipurile de virusuri care dau simptomatologie asemanatoare gripei dar au evolutie mai usoara. Vaccinarea trebuie sa fie efectuata in stare buna de sanatate, singura contraindicatie la vaccinare fiind alergia la proteine de ou.

Conform recomandarilor OMS, este recomandat ca vaccinul sa fie administrat inainte de debutul activitatii gripale, care in zona noastra geografica debuteaza la sfarsitul lunii ianuarie, inceputul lunii februarie. Astfel, perioada optima pentru vaccinarea antigripala este la sfarsitul anului 2017 si la inceputul anului viitor.

In fiecare an, campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon se desfasoară prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sunt vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare,  boli renale, diabet zaharat, dar si copiii şi bătrânii institutionalizaţi precum şi personalul medico-sanitar. De asemenea, vaccinul gripal se administreaza si gravidelor.