Home Comunicate de presa Evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în sezonul 2023-2024 – săptămâna...

Evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în sezonul 2023-2024 – săptămâna 01-07.01.2024

818
0

Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 01 – 07.01.2024, s-au înregistrat 4782 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 34,58 % mai multe față de săptămâna anterioară (3128): 3547 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 1093 sunt pneumonii și 142 sunt cazuri de gripă. În intervalul de timp menționat nu s-au înregistrat decese cauzate de de gripă.

Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru IACRS, gripă și pneumonii este la grupa de vârstă 15-49 ani.

De asemenea, în săptămâna 01 – 07.01.2024, au fost raportate 328 de internări, cu 81 mai multe față de saptămâna precedentă, reprezentând 6,85 % din numărul total de cazuri:

  • IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări 130;
  • Pneumonii – internări 123;
  • Gripe – internări – 75;

Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, de la începutul lunii octombrie și până astăzi, 09 ianuarie 2024, s-au vaccinat 52.000 de persoane din județul Iași, din care 50.854 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza rețetelor eliberate de  medicul de familie sau medicului specialist cu cu care s-au prezentat la oricare farmacie în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1146 au beneficiat de vaccin prin achiziție proprie de la aceste farmacii.

Recomandările Direcției de Sănătate Publică Iași pentru populație

Reguli de bază care trebuie respectate în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute:

  • Se vor evita deplasările în spații deschise și expunerea la frig. În cazul în care este necesară deplasarea, se recomandă ca îmbrăcămintea să fie adecvată sezolului rece, de preferat bluze mai subțiri, dar mai multe și folosirea mijloacelor de protecție adecvate : căciuli, mănuși, fulare și încățăminte potrivită;
  • Se va acorda o atenție special copiilor, evitându-se situațiile în care aceștia sunt lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate sau situațiile în care aceștia sunt transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător;
  • Se vor consuma alimente bogate în proteine și grăsimi nesaturate (ulei de măsline, ulei de floarea-soarelui, nuci, semințe, avocado), fructe, legume și lichide ( cu excepția băuturilor alcoolice);
  • Persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii. este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute;
  • Încălzirea locuințelor și a spațiilor închise de locuit trebuie să fie corespunzătoare și se va evita utilizarea instalațiilor improvizate care pot conduce la intoxicații cu monoxid de carbon. Se va asigura o bună aerisire a locuințelor, cel puțin o data pe zi, și se va evita supraîncălzirea atmosferei din locuință pentru că șocul termic este mai mare atunci când se iese afară;
  • Se va evita expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperature scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, se vor evita, pe cât posibil, deplasările pe porțiunile acoperite cu gheață;
  • Se vor evita aglomerările urbane;
  • Se va evita, pe cât posibil, contactul cu persoanele bolnave;
  • Se recomandă spălarea mâinilor tot timpul, obligatoriu după suflarea nasului și după venirea în contact cu persoanele bolnave:
  • Persoana bolnavă se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic ( luminoasă, aerisită și suficient de încălzită ). În cazul acestor persoane care prezintă simptome de gripă și răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului de familie;
  • Persoana bolnavă va folosi batiste igienice în caz de tuse sau strănut;
  • Evitarea vizitării persoanelor bolnave sau suspecte de gripă;
  • Menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate;
  • Aerisirea încăperilor sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18 – 20 grade Celsius.