Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 12 aprilie-12 mai 2023 sesiune de examen pentru obţinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist, în baza și cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare, și ale ordinului comun al MSP şi MECT nr. 1141/1386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, cu modificările și completările ulterioare.