În perioada martie-aprilie 2026, sub sloganul „COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”, în România se derulează CAMPANIA NAȚIONALĂ DE PROMOVARE A VACCINĂRII.
În cadrul acestei campanii, la nivelul întregii țări se desfășoară activități de promovare a vaccinării copilului, conform Calendarului Național de Vaccinare. Inițiativa urmărește creșterea nivelului de conștientizare privind importanța vaccinării și încurajarea părinților să își protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.
Vaccinarea copiilor reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenție a bolilor infecțioase grave, care pot duce la complicații severe, dizabilități sau chiar deces. Prin vaccinare, sistemul imunitar învață să recunoască și să combată agenții patogeni fără ca organismul să treacă prin boala propriu-zisă, prevenind astfel infecția, precum și complicațiile acesteia, reducând astfel riscul de spitalizare și mortalitate.
Respectarea schemei de vaccinare, conform Calendarului Național de Vaccinare, asigură instalarea imunității protectoare înainte de expunerea copilului la boală.
În perioada 27 aprilie – 30 aprilie 2026 se celebrează în România Săptămâna Europeană a Vaccinării, eveniment pe care Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), în colaborare cu Crucea Roșie Română, îl va marca prin organizarea de activități de vaccinare antirujeolică pentru recuperarea copiilor restanțieri.
În judetul Iași, activitățile de recuperare a restanțierilor la vaccinarea ROR, cu prioritate pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani, se vor desfășura în cartierele Alexandru cel Bun și Dacia din municipiul Iași, în Zona Pașcani Deal din municipiul Pașcani, precum și în cele 3 localități rurale arondate: Gâștești, Boșteni și Sodomeni.
Actiunile de informare, promovare și mobilizare la vaccinare se vor desfășura pe toată perioada, în paralel cu activitățile de vaccinare.
În municipiul Iași, în perioada 27 aprilie – 29 aprilie 2026, medicii de familie vor vaccina în caravana Crucii Roșii – filiala Iași, care va fi amplasată în curtea Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță”, de pe strada Buridava nr. 10.
În municipiul Pașcani, în perioada 27 aprilie-29 aprilie 2026, vaccinarea se va efectua la cabinetele medicilor de familie de pe Strada Ștefan cel Mare nr.21 și la cabinetul medicului de familie din localitatea Gâștești. În data de 30 aprilie 2026, medicii de familie vor vaccina în caravana Crucii Roșii, care va fi amplasată pe strada Ștefan cel Mare nr. 16 din municipiul Pașcani.
Mobilizarea în teren pentru vaccinare va fi realizată de echipe formate din personalul Serviciului Supraveghere și Control Boli Transmisibile și al Compartimentului Promovarea Sănătății din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, mediatori sanitari, precum și reprezentanți ai Centrului Regional de Sănătate Publică Iași (CRSP Iași) și ai Crucii Roșii.
COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT

