Rabia: Cauze, simptome, diagnosticare, tratament

Despre rabie (turbare)

Rabia este o boală virală fatală, provocată de virusul rabic, găsit în saliva animalelor infectate. Aceasta se poate răspândi la mamifere (apare la om, dar și la animale), dacă sunt zgâriate sau mușcate de un alt animal cu rabie. Virusul rabiei infectează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării). Animalele infectate pot răspândi boala prin intermediul salivei, sau prin contact direct cu mucoasa ochiului sau a cavității bucale, ori cu răni deschise.

Cauze

Cauza rabiei este infecţia cu un virus, ce apare de cele mai multe ori, ca urmare a contactului cu saliva, în urma unor mușcături de animale sălbatice sau domestice. Ocazional, virusul se poate transmite și prin intermediul animalelor de companie, cum sunt pisicile sau câinii. Acest lucru se întâmplă foarte rar, deoarece există programe de vaccinare eficiente. Animalele de companie care își petrec timpul doar în locuință prezintă un risc foarte mic de expunere la virusul care provoacă rabia.

În cazuri excepționale, oamenii pot să fie infectați chiar și în lipsa mușcăturii, fie prin manipularea unui animal infestat, fie prin inhalarea virusului. De obicei, acest lucru se întâmplă dacă virusul se găsește într-o cantitate foarte mare (de exemplu, în peșterile în care trăiesc lilieci).

Factori de risc

Persoanele care locuiesc în zone defavorizate, cu politici precare privind vaccinarea specifică, prezintă un risc mai mare de a dobândi boala de la un animal turbat. De asemenea, manipularea anumitor animale sălbatice, cum ar fi liliecii sau ratonii, expune persoanele respective la dobândirea afecțiunii. Contactul cu laptele nepasteurizat poate fi și el o modalitate de transmitere a rabiei.

Alți factori de risc pentru îmbolnăvire includ:

• mușcături ale unor animale infectate;
• expunerea la urină sau la alte secreții ale animalelor infectate;
• transplantul de organe de la donatori infectați;
• expunerea la cadavrele animalelor infectate, mai ales la ţesutul cerebral al acestora.

Categoriile de persoane ce prezintă un risc mai mare de a contracta rabie decât populația generală sunt:

• călători internaționali;
• ofițeri de control pentru animale;
• speologi;
• lucrători de laborator;
• persoane cu răni deschise în zona gâtului sau a capului, deoarece acestea pot facilita transmiterea mai rapidă a virusului la creier;
• pacienţi transplantaţi (statusul de imunosupresie a acestor bolnavi favorizează înmulțirea virusurilor).

Simptome

Primele simptome ale rabiei pot să apară într-un interval cuprins între câteva zile şi aproape un an, însă majoritatea manifestărilor apar la patru-şase săptămâni de la momentul infectării. Simptomele pot fi similare cu cele ale gripei, inclusiv: slăbiciune, disconfort, febră, tuse, senzaţie de gât uscat sau dureri de cap.

De asemenea, pot să apară înțepături, arsuri, furnicături, amorţeală sau senzația de mâncărime la nivel local, unde este mușcătura. Aceste simptome pot dura câteva zile.

Simptomele evoluează apoi spre disfuncție cerebrală, anxietate, confuzie și agitație.

Pe măsură ce boala progresează, persoana poate prezenta delir, comportament anormal, halucinații, hidrofobie (frică de apă) sau aerofobie (frică de aer), spasme musculare la nivelul mușchilor feţei, gâtului sau diafragmei (muşchiul responsabil pentru respiraţie) și insomnie.

Perioada acută a bolii se termină de obicei după două până la zece zile. Odată ce apar semnele clinice de rabie, boala este aproape întotdeauna fatală, iar tratamentul este de susținere. De aceea, pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate înainte de apariţia vreunui simptom.

Alte simptome care pot să apară sunt:

• dureri abdominale;
• paralizia – singurul simptom în rabia paralitică, cauzată de muşcătura liliecilor-vampir;
• variații mari ale temperaturii corporale;
• insuficiență cardiacă și respiratorie;

Diagnosticare

Rabia umană poate fi confirmată intravitam și postmortem prin diferite tehnici de diagnostic, ce detectează virusuri întregi, antigeni virali sau acizi nucleici în țesuturile infectate (creier, piele sau salivă).

Următoarele teste pentru rabie la om sunt necesare pentru diagnosticare:

• testul direct cu anticorpi fluorescenți – test uzual, rapid, care detectează proteinele ce alcătuiesc virusul rabic; restul se face prin prelevarea unei mostre de țesut din zona potențial infectată;
• testul de polimerizare în lanț – detectează materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact și poate fi făcut din salivă, lichid cefalorahidian sau din oricare alt țesut.

În cazul animalelor, diagnosticul este, de asemenea, dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic. Presupunerea că un animal este infectat se bazează pe:

• tipul animalului – unele animale prezintă un risc mai mare de a fi infectate, cum ar fi liliecii, sconcșii, ratonii, vulpile și coioții;
• comportamentul animalului – ex: salivație excesivă sau comportament agresiv;
• data ultimei vaccinări a animalului.

Tratament

După ce o persoană a suferit o plagă cu potențial rabigen (de exemplu mușcătură de câine), este nevoie de adoptarea cât mai rapidă a unei conduite profilactice corecte, în vederea prevenirii rabiei.

Măsurile profilactice pe care ar trebui să le adopte o persoană care a suferit o plagă cu potențial rabigen sunt:

• spălarea plăgii cu apă din abundență și săpun timp de cel puțin 15 minute
• toaleta corespunzătoare a plăgii
• accesarea cât mai rapidă a serviciilor de sănătate în vederea evaluării cât mai rapide a riscului rabigen al plăgii și stabilirii necesității demarării vaccinării antirabice și a seroprofilaxiei antirabice.

Plaga cu potențial rabigen, poate avea și potențial tetanigen, astfel încât personalul medical trebuie să aibă în vedere și profilaxia antitetanică.

Complicații

Complicațiile rabiei pot să includă:

• convulsii;
• fasciculații (contracții musculare scurte);
• psihoză;
• afazie;
• instabilitate autonomă;
• paralizie;
• comă;
• moarte.

Prevenție

1. Conștientizarea riscului bolii și cunoașterea măsurilor de prevenire a boliicontribuie la adoptarea unor măsuri la nivelul comunității pentru protejarea populației, cât și la adoptarea conduitei optime postexpunere, de către persoanele care au suferit o plagă cu potențial rabigen. Campaniile de conștientizare trebuie să aibă în vedere înțelegerea modului de prevenire a rabiei la animale, când ar trebui să luăm în calcul un potențial diagnostic de rabie și  cum să procedăm în cazul unei plăgi cu potențial rabigen.
2. Profilaxia post-expunere (PPE)constă în administrarea mai multor doze de vaccin rabic și, în unele cazuri, imunoglobuline sau seruri antirabice. Pentru a fi eficiente, acestea trebuie administrate cât mai repede după ce o persoană a suferit o plagă cu potențial rabigen. Toaleta adecvată a plăgii și accesul prompt la PPE de calitate au o eficacitate de aproximativ 100%  în prevenirea deceselor prin rabie.
3. Vaccinarea în masă a câinilor este o modalitate cost-eficientă de prevenirea a rabiei și de reducere a numărului de decese, prin prevenirea transmiterii de la sursa de infecție. Deși o varietate de specii de animale pot găzdui virusul rabic, 99% din cazurile de rabie la om apar după mușcătura de câine. Prin urmare, eliminarea rabiei la câini reprezintă cheia pentru controlul pe termen lung al bolii la om.