Home General Cazare gratuită pentru mii de pacienți oncologici

Cazare gratuită pentru mii de pacienți oncologici

134
0

Aproape 4.000 pacienți oncologici din zona Moldovei, dar și din Constanța, București, Hunedoara, Caraș Severin au beneficiat, în ultimii opt ani, de cazare gratuită la hotelul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași, prima unitate medicală din țară cu unitate de cazare pentru proprii pacienți.

Persoanele aflate departe de casă  pot sta cât durează ședințele de radioterapie prescrise de medicul radioterapeut la hotelul IRO, deschis special pentru pacienții oncologici în mai 2016. Astfel, bolnavii nu trebuie să mai facă naveta zilnic până în localitatea de domiciliu sau să își caute chirie în Iași. Cele 70 de camere cu unul, două sau trei paturi se află la etajele 1 și 2 ale hotelului și au toaletă proprie, televizor, frigider și mobilier precum o cameră de hotel. La fiecare etaj, pacienții au la dispoziție și sală de mese cu bucătărie. Hotelul este în cartierul Tătărași, pe strada Ion Creangă, nr. 5 bis.

“Noi le oferim cazarea gratuit, iar hrana și-o asigură ei. Când au programate ședințele de radioterapie sunt chemați telefonic să coboare cu liftul în buncărul de la -2, iar apoi urcă în camere.  Acum sunt ocupate 57 din cele 70 de camere ale hotelului. Stau aici în funcție de numărul de zile de terapie prescris de medic, de la minimum 5 zile și până la 7 săptămâni”, a explicat angajata de la recepția hotelului de 3 stele. Personalul medical asigură permanența 24 de ore din 24.

“Sunt aici de două săptămâni. Fac radioterapie pentru cancer de col uterin. Este bine că nu trebuie să fac naveta până la Iași și înapoi. Am pensia mica și nu îmi ajung banii. Sunt condiții foarte bune aici. Este totul nou, foarte curat și personalul amabil”, a spus o pacientă de 59 de ani din Dorohoi, județul Botoșani.

Buncărul din subteran, unde se află cel mai nou accelarator de particule din institut folosit în radioterapie, a fost deschis în octombrie 2022, tocmai pentru ca pacienții cazați la hotelul IRO să poată beneficia de tratament pe loc, fără să se deplaseze la Institutul Regional de Oncologie din Copou și înapoi. Investiția în aparatură depășește 10 milioane de lei și a fost asigurată din fonduri de la Banca Mondială, prin Ministerul Sănătății.

Pacienții oncologici din zone îndepărtate, care nu pot face zilnic naveta pentru tratament la Iași, sunt informați de medicul care îi ia în evidență despre posibilitatea cazării la hotelul IRO pe toată durata tratamentului.

Clădirea are o suprafață de 1450 de metri, trei niveluri supraterane ( parter și 2 etaje) și două subterane (etajele -1 și -2).

De la începutul acestui an și până acum, la Institutul Regional de Oncologie au fost luați în evidență 1086 de noi pacienți cu diverse forme de cancer.  În 2023, în evidențele IRO s-au înregistrat  2.398 de noi cazuri de cancer, cele mai multe fiind bronhopulmonar (428), colorectal (396), mamar (380) și de prostată (210).

Anul trecut erau în evidența IRO 17.721 de persoane cu diferite forme de cancer, (10.603 fiind femei), cu 841 mai multe decât în 2022. Stasticile arată că din totalul pacienților rămași în evidența IRO, cei mai mulți au cancer mamar (3973), urmat de cancerul colorectal (3159  ) și cel de prostată (1810).

Previous articleTABEL cu autorizatiile de libera practică eliberate de Ministerul Sănătății și care se ridică de la D.S.P.Iași
Next articleAnunț Organizare Concurs Medic Primar Epidemiologie