Home Comunicate de presa Ziua Europeana ImpotrivaA Obezitatii

Ziua Europeana ImpotrivaA Obezitatii

733
0

ZEIO a avut loc pentru prima dată în 2010.   Tema pentru 2019 este Împreună Împotriva Obezității, iar sloganul este Să acționăm pentru un viitor mai sănătos ! Scopul campaniei este creșterea numărului de persoane informate în privința riscurilor pentru sănătate pe care le prezintă supragreutatea, a nutriției echilibrate, precum și a gradului de informare a profesioniștilor din sănătate asupra   problematicii obezității  și  metodelor de management al pacienților cu obezitate.

Mai multe rapoarte științifice au arătat că, în cazul în care obezitatea și supragreutatea continuă să crească în ritmul alarmant de până acum, acest fenomen va afecta mai mult de jumătate din cetățenii europeni până în anul 2030. În unele țări, procentul ar putea ajunge la 90%.

Printre statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mici ponderi ale obezității în 2014 în rândul populației cu vârsta de 18 ani și peste s-au înregistrat în România (9,4%) și Italia (10,7%), înainte de Olanda (13,3%), Belgia și Suedia (ambele 14,0%). La polul opus al scalei, obezitatea a afectat mai mult de 1 din 4 dintre adulții din Malta (26,0%), și aproximativ 1 din 5, în Letonia (21,3%), Ungaria (21,2%) și Estonia (20,4%).

Ziua Europeană Împotriva Obezității (ZEIO) este o platformă de campanie a Asociației Europene pentru Studiul Obezității, cea mai importantă organizație europeană responsabilă de cercetarea în domeniul obezității.

Cu ocazia ZEIO, comunitățile din sănătate, cele ale pacienților și cele politice își adună forțele pentru a crește gradul de informare și conștientizare în ceea ce privește obezitatea și multe aIte afecțiuni asupra cărora aceasta are impact.

Descarca:

Previous articleZiua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii – 17 Mai 2019
Next articleAchizitie de Materiale de laborator