Home Comunicate de presa „Învinge dependența de tutun! Recâștigă-ți sănătatea!”

„Învinge dependența de tutun! Recâștigă-ți sănătatea!”

922
0

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se expune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

Campania are ca obiective informarea şi conştientizarea populaţiei asupra riscurilor asociate consumului de tutun; creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun.

Scopul campaniei este de reducere a prevalenţei fumatului în rândul tinerilor prin promovarea unui stil de viaţă fără tutun şi conştientizarea populaţiei generale cu privire la efectele nocive ale fumatului

În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată studiile au arătat că 89%dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Printre numeroasele avantaje ale renunţării la fumat se numără:

  • creşte speranţa de viaţă
  • scade riscul producerii unui infarct miocardic
  • scade riscul formării unei tumori cancerigene
  • un mod de viaţă mult mai sănătos
  • mai mulţi bani în buzunar

 

Download:

 

Previous articleRezultatele selectiei dosarelor depuse pentru ocuparea a doua posturi vacante de asistenti medicali
Next articleRezultate selecţie dosare de concurs depuse pentru ocuparea postului vacant de Sef serviciu administrativ și mentenanță